Un prieten pe zi...Azi, Flavius Obeada!
Un om de la care poţi învăţa omenia, frumuseţea, literele, limba
română, sufletul chiar şi atunci când nu spune nimic şi adună în el
tăceri.
Pe pagina lui, cultura şi literele sunt la loc de cinste...în
mijloc de suflet şi minte aşa cum se cuvine, iar fotografiile sunt pete
de culoare numai bune de pus la rever de privire când culorile din jur
dispar.
Nu ştiu alţi oameni cum scriu ce scriu, cum exprimă ce
exprimă, dar Flavius...e Nichita meu :). El ia cuvintele, le modelează
în sufletul şi emoţiile lui, apoi le spune: "Zburaţi şi daţi oamenilor
să bea tot dragul meu de ei!", iar ele, îl ascultă atât de cuminţi şi
frumos!
Despre Flavius, aş scrie mult, dar nu am să reuşesc niciodată să îl cuprind în cuvinte!
Mulţumesc, Flavius pentru că eşti şi eşti atât de frumos!
http://flaviusobeada.wordpress.com/2013/01/17/ceva-care-nu-dovedeste-nimic-stop
Nici
nu ştii de câte ori m-am cufundat eu în scrierile tale Flavius! Cu
setea omului cu dor de cuvinte, emoţii, trăiri. Nici nu ştii cum stăteam
în ele cufundată ca într-o apă caldă, primitoare...îmi înfundam
urechile şi doar ascultam susurul lor. Eu, îţi mulţumesc pentru că ştii
cu adevărat să dai viaţă cuvintelor în inimile noastre aşa cum puţini
oameni reuşesc!
Un comentariu:
L-aș plasa mai aproape de Cezar Baltag decât de Nichita, dar fiecare simte în felul lui...
Trimiteți un comentariu