Românii ar trebui să îşi schimbe sportul naţional din "Oină" în "Aruncatul pietrei"!!!

(Sursa: mediafax)

Aşa cum am spus şi în titlu, românii ar trebui să îşi schimbe sportul naţional din "Oină" în "Aruncatul pietrei", deoarece eu consider că avem o precizie mult mai bună la acest sport. Suntem mai exacţi şi alegem ţintele cu mare, mare atenţie. De regulă, nu ne lăsăm până nu le facem praf, până nu ne spunem toate punctele de vedere ca să fim siguri că nu am omis nici cel mai mic detaliu. Suntem nişte ţintari excepţionali. Luăm la ochi sufletul oamenilor şi aruncăm. Nu contează dacă doare au ba. Nu contează dacă avem dreptate au ba. Nu contează nici măcar dacă la celălalt capăt este un om. Contează doar să dăm din noi tot răul, toată fierea...ca şi cum, atunci ar fi momentul cel mai oportun pentru a ne descărca de toate gândurile negre care ne fac nopţi albe. la urma urmei, cred că nici măcar nu contează cine, ce a făcut ci contează doar ca noi să ne descărcăm pentru a ne induce o stare de bine. Suntem asemeni unor drogaţi care intră în sevraj dacă nu au în cine lovi cu vorbe. Dacă nu au pe cien eticheta. dacă nu au spre cine arăta cu degetul. Cum am mai spus, la noi nu contrează nimic! Dacă un un om realizează ceva în viaţa lui nu e bine. Îl facem hoţ, carierist, superficial, materialist, etc nu are importanţă nici măcar faptul că poate acel om nu este nimic din toate acestea ci a fost un om perseverent, inteligent care a ştiut să profite de anumite aspecte din viaţa sa şi să le folosească în folosul său. Asta înseamnă a specula inteligent portiţele pe care ţi le oferă viaţa. Dacă omul însă nu face nimic, iar nu e bine. este delăsător, leneş, prost, etc Dacă stă pe tuşă este lipsit de energie, este inconştient, o legumă a societăţii. Dacă este puţin din toate categoric ceva nu e în regulă, pentru că e prea bun, iar asta musai înseamnă că urmăreşte ceva, are un scop, trebuie să fie ceva, ceva acolo...doar nu pot exista oameni buni, nu?
Spun toate acestea, deoarece cazul lui Şerban Huidu m-a întristat, m-a dat peste cap sau peste suflet dacă pot spune asta. Am urmărit zile şi zile întregi cum un om care a comis o greşeală extrem de gravă şi dureroasă a fost luat în tirul unei ţări întregi. A fost jignit, umilit, i-a fost scormonită intimitatea, viaţa personală, greşelile de altă dată, i-au fost puse pe umeri până şi chestii care nu i-au aparţinut şi asta, fără ca cineva să se gândească la el ca şi om, ca şi soţ, ca şi tată, ca şi fiu al cuiva!!!
Ce contează? Doar a ucis, nu? Haide să-l ucidem şi noi mai mult decât şi-a ucis el sufletul şi moralul atunci, în acea zi nefastă pentru toţi cei implicaţi!
Mă întreb, oare de unde atât de multă răutate în noi? Pentru toţi în afară de noi! Acum a fost Huidu, dar cum am spus...nu contează cine este...contează doar să fie şi noi să avem în ce lovi cu multă, multă nesimţire şi lipsă de milă. ce naiba se întâmplă cu noi ca şi naţie? Oare aşa am fost noi mereu?
Nu ştiu, eu ştiu doar că oricui i se putea întâmpla ce i s-a întâmplat lui Huidu. Cunosc caz în care cineva nici măcar nu a avut viteză ci i-a sărit pur şi simplu o persoană în faţă şi din cădere, aceasta s-a lovit la cap şi a murit. Ştiu că nu a fost vina acelei persoane, dar mai ştiu că şi acum, după aproape 20 de ani nu şi-a revenit. Probabil că nu îşi va reveni niciodată. Aceasta se numeşte conştiinţă. Ea face diferenţa între noi ca şi oameni şi oameni. Şi alte câteva ingrediente aş spune eu.
Mai ştiu că pot exista fatalităţi în viaţa oricui. Sub diverse aspecte. Nu contează cum omori din culpă ci că s-a înfăptuit omorul. Poţi să îţi ţi copilul în braţe, să aluneci pe o coajă de banană şi să îl scapi cu capul de gresie. Moare. Sunt mai puţin vinovată decât Huidu? E tot omor din culpă. Există o victimă. Ba mai mult. Exemplele pot continua la nesfârşit deşi toţi veţi găsi de cuviinţă să spuneţi: "nu se pot compara cazurile" sau cine mai ştie ce alte contra-argumente care defapt şi la urma urmei nu sunt altceva decât simple şi patetice argumente pentru egoul nostru. Vrem mereu să demosntrăm că noi suntem cei care simţim cel mai adevărat, cel mai bine, cel mai frumos! Că ceea ce susţinem noi e cel mai bun argument. Că deşi şi celelalte exemple sunt bune, al nostru e mai apropiat de realitate.
Ne dorim mereu să avem ultimul cuvânt!
Este bine, dar, ar trebui să existe cazuri în care să ştim şi să învăţăm să lăsăm oamenii în pace în durerile lor şi să nu le mai îndesăm şi noi pe umeri mai mult decât pot duce. Om fi noi plămădiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar dacă suntem mici dumnezei nu ar trebui să crucificăm zilnic oamenii de lângă noi doar pentru că noi avem ceva de spus şi ţinem morţiş să o facem!

Ruşine să vă fie tuturor: şi celor care aţi făcut din asta o ştire de senzaţie şi celor care şi-au hrănit orgoliile şi "spiritul de corectitudine" din ea! Ce senzaţie poate exista în tragedia unor familii unde au murit nişte oameni şi în familia cuiva care a ucis fără să vrea nişte oameni?

Când vom învăţa să tăcem naibii din gură atunci când se impune asta???
Nu ajunge circul, incultura şi alte lipse de calităţi pe care le dezvoltăm de la o vreme, mai trebuie să devenim şi răi, egoişti şi călăi de suflete, vieţi şi cariere???

Mă simt din ce în ce mai neputincioasă şi mai tristă privind în jur şi realizez că oamenii nu învaţă din exemple ci doar se folosesc de ele, le uită şi le repun în practică, iar apoi spun că ei nu sunt totuşi la fel de vinovaţi. Nu învăţăm nimic, decât să fim mai goi şi mai răi unii cu alţii!

Şerban Huidu, se retrage din viaţa publică...