Stiu ca nu sunt perfecta...

 

 (Sursa foto: internet)

 

Stiu ca nu sunt perfecta. Nu am avut niciodata pretentia ca as fi. Mereu am spus despre mine ca sunt o femeie simpla cu ganduri simple, cu o viata simpla care uneori e plina de teama si greseli. Vreau sa fac lucrurile bine, dar nu mereu imi iese. Nu sunt mereu un om bun, desi mi-as dori sa fiu. Dau si eu cu bata in balta. Spun si eu lucruri pe care ar trebui sa le tin in mine, dar asa sunt eu. Spun mereu ce simt, cand simt, cum simt. Nu pot fi un perete vopsit de fatada numai ca oamenii sa ma vad cum vor ei sa fiu si nu cum sunt eu cu adevarat. Ma burzuluiesc. Sunt de multe ori nesuferita, enervanta, botoasa. Dispar. Ma inchid in mine. Socotesc ca am si eu acest drept, desi am invatat oamenii numai cu prezenta mea. Si totusi, am fost taxata. Nu stiu pentru ce. Asta ma omoara. Ma intristeaza. Sunt chiar asa un om rau? Cand am fost nefericita, singura, trista...am avut mai multi oameni alaturi. Cand mi-am gasit fericirea, simt ca mi-am pierdut pana si prietenii. I-am indepartat cu bucuria mea. Ce pot sa spun? Ca imi pare rau ca sunt fericita? Nu imi pare, la naiba! Am asteptat fericirea asta ani de zile. Socotesc ca toti oamenii merita sa fie fericiti. Scriu despre asta. Cred in asta cu toata inima. Imi doresc asta. Deci si eu merit. Nu? Nu credeam insa ca a fi fericit necesita si o plata in suflete. Acum, am aflat. Asta...ma amaraste nespus de mult...Viata te invata lectii nespus de dureroase, dar e bine sa ai puterea sa le duci. Pana si melcii plang in carapacea lor, chiar daca oamenii nu ii vad!