în visele mele, oamenii nu vorbesc

într-o seară, pe când luna se prelingea din ochii mei
precum o bucată de unt topit,
m-am apucat să te conturez pe o pânză de aer
pe tine, bărbatul de niciunde

am închis ochii şi te-am răsuflat încet
prima dată ţi-am conturat părul între degetele mele
apoi chipul,
ochii,
obrajii,
nu am uitat tâmplele, bărbia, buzele
reţin felul în care îmi bătea inima
locuia în mine o colivie închisă

ţi-am conturat umerii, braţele, trupul,
la urmă ţi-am lăsat palmele
le-am cules în ale mele
asemeni unui buchet demult pierdut
mi-am trecut palmele peste palmele tale
încet
ca şi când de acolo, din mijlocul lor
aş fi vrut să mă mai nasc o dată
sau poate,
doar să stau aşa, dezbrăcată în linişte

am întins cu mâna untul peste tot sufletul,
am respirat noaptea adânc până în plămâni,
apoi am crescut un cuib între braţele tale
m-ai ajutat să fac o piruetă,
apoi nişte paşi de dans
prin fiecare colţ al fiinţei mele
m-ai lăsat să văd prin ochii tăi
lumina caldă a unor răsărituri
cu rouă şi iarbă
din zâmbetul tău mi-am cules câteva străzi
pline de soare şi copaci înfloriţi

înainte să cânte mierlele între ramurile din faţa casei
mi-ai şoptit ceva la ureche şi ai plecat

şoapta aceea
nu eu ţi-am desenat-o
în visele mele, oamenii nu vorbesc

Paul Collier - Always watching you

 





Scrisă în 18.03.2011