temporală II

(Sursa foto: internet)

Mă întreb şi acum...oare atunci cum putea timpul să se deruleze atât de natural, liniştit şi firesc? Cum putea avea răbdare? Cum oamenii puteau să se iubească mai frumos? Oare de ce relaţiile nu se consumau atât de rapid, de parcă ai vrea să scapi de nişte sentimente cât mai rapiud să încerci altele şi altele? Parcă suntem nişte surogaţi, nişte oameni drogaţi cu şi de sentimente pe care vrem să le fumăm cât mai repede ca să tragem pe suflet şi altele?! Oare de ce timpurile acelea ştiau să aştepte şi să rămână? Ştiau să trimită scrisori parfumate, să facă plimbări în care iubiţii discutau despre toate şi se bucurau unul de altul în cele câteva ore? Acum...de ce ne grăbim să fugim unii de alţii în loc să ne sprijim unii pe dragostea celuilalt, celorlaţi??? Ne grăbim inima şi viaţa de parcă rostul nostru ar fi să alergăm în ea şi cu ea...nu să o simţim frumos, să o trăim!!!
......................................................

acum înţeleg de ce nu-mi vii...
tu te-ai născut prea devreme
eu prea târziu
alte lumi
în vremea aceea aş fi avut timp
să mă nasc frumos
pe mâini mi-ar fi curs râuri din dantelă,
iar rochiile mi-ar fi fost cupe de maci
din care ar fi gustat greierii înseratului
roua boemă a viselor
în vremea aceea aş fi ştiut
să cresc firesc
în timp ce tu ai fi devenit cavalerul
pe cal alb gata, gata, mereu să oprească
timpul privirilor mele doar ţie, să le aşeze
în cuibul palmelor
fără grabă,
fără teamă,
adunându-mă clipă cu clipă apoi înşirându-mă
an cu an alături
până la capătul capătului

departe, balaurii timpurilor adorm cuminţi
între pleoapele noastre
războaiele adorm şi ele
din tunuri curg ape limpezi,
din tranşee cresc flori frumoase,
iar noi ne numărăm unul pe altul în amintiri
ce nu aleargă
ci cresc liniştite
una alteia,
una în alta
înmănunchiate

şi totuşi,
poate ai să mă găseşti şi aici pierdută
între cer şi pământ în lumi de carusel
aşteptându-te să-mi culegi inima
aşa, natural, firesc, fără teamă
ca în lumea aceea...