Păstrez ceva din filozofia salcâmului. Înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară...

 

Atâtea ierni în mine Doamne! Atâtea ierni. Atâtea neputinţe şi îngenuncheri încât mi-e teamă uneori că nu o să mai fac faţă. Şi vreau. Nu-mi stă în fire să cedez. Nu am cedat în viaţa mea în nimic şi la nimic. Şi totuşi, până şi cedările sunt umane Doamne. Suntem slabi. Când nu mai avem o frântură de cer senin, un om de care să ne sprijinim, un zâmbet de care să ne agăţăm...plonjăm în noi, în hăul din noi ca într-o mlaştină. Cădere liberă cu inima frântă! Am dăruit atâtea şi pentru mine nu am păstrat nimic. Nici măcar o fărâmă de speranţă. Am lăsat viaţa asta să bată atâtea cuie încât mă întreb de ce nu rămân ţintuită. Mai îmi spun că sunt cu siguranţă unul din cei care ţi-au bătut cuiele Ţie...altfel nu îmi explic. Cred că ţi le mai bat încă prin felul meu de a fi, dar în toată ecuaţia asta...Tu vei iubi mereu. Eu mă tem că nu o să ştiu cum e gustul iubirii. M-aş înveli Doamne într-un suflet de om. Şi aş plânge. Şi aş adormi. Şi aş vrea să mă trezesc tot acolo. Şi mă întreb...până şi fiarele pădurii au Doamne lângă cine să îşi facă un culcuş...eu de ce dorm mereu în inima goală, singură, înfrigurată şi vai de mine??? Chiar atât de mare sunt încât să nu mă cuprindă vreuna...sau atât de mică încât să nu vrea nimeni să mă ia sub inima lui? Dar am să las iarna Doamne să mă cuprindă. Să treacă prin mine şi să îşi agaţe ţurţurii şi gerul sub dorurile, tăcerile, necuvintele şi inima mea. Se spune că teama nu trece decât după ce o laşi să te cuprindă. Poate şi cu frigul e la fel. 

Mai am în mine o sămânţă de iubire, iar eu..."Păstrez ceva din filozofia salcâmului. Înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. - Valeriu Butulescu, Stepa memoriei".

După ce în unele seri stau cu fruntea în pământ, cu sufletul întins către lună şi urlu în mine pentru toţi anii...trag aer în piept şi îmi amintesc de Dumnezeu. Poate eu cedez, dar EL, nu! Poate eu cad, dar EL e acolo! Poate eu disper, dar El mereu va pune soarele la locul lui. Însă...toate au un timp. Toate au un timp...Cred însă că genunchii sufletului ne sunt de multe ori tociţi, când dragostea apare, dar ea ştie de fiecare dată să atingă şi să facă totul să treacă...Chiar cred asta...:). Altfel, nu îmi imaginez cum ai apărut ca o minune...