Sunetele au adormit...

 

E seară... Sunetele au adormit. A adormit şi Augusta. Ochii mei trebuie să sclipească mereu, vocea la fel. Nu am dreptul să pun sufletul ei să plătească greşelile sau căderile mele. Copiii, niciodată nu trebuie să plătească pentru alegerile noastre greşite, pentru greşelile noastre sau pentru tristeţile noastre. Ei sunt minuni care trebuie să crească într-un glob de iubire şi gingăşie de unde să înveţe să ia tot ce este nevoie pentru a putea ieşi sănătoşi pe drumul vieţii. Privind-o îmi dau seama de ce mamele uneori sunt invincibile, pline de zâmbet, de exuberanţă. Atâta linişte pe chipul ei. Atâta linişte în sufletul meu. oricâte furtuni s-ar zbate în mine, când o privesc...mările mele sunt calme. Dintr-o dată! Trag pătura încet şi acum...îmi permit. Să las sunetele mele cele mai adânci să se audă. Mă aşez la fereastră şi ascult. O melodie. O simt de parcă a fost aici dintotdeauna. Cu mine. În mine. Uneori mi-e teamă cu ea. Mi-e teamă să o aud. Să o las să danseze cu mine şi în inima mea. Însă, cel mai teamă îmi este să nu dispară... Este sunetul meu deplin, frumos, liniştit. Singurul! Mă inundă de emoţii despre care nici nu ştiam că pot exista şi ... mă linişteşte în acelaşi timp. Mă duce departe şi mă păstrează aproape. Aici. Cu mine. Un sunet rotund. Oriunde aş fi. Orice aş face. Ştiu că pentru a linişti paşii trebuie doar să îmi ating inima. Eşti mereu acolo. Tu...melodia mea la ceas de seară. Tu... melodia mea la ceas de răsărit. Şi tu, melodia mea de peste zi şi din toate zilele mele. Fiind acolo, chiar şi când eşti total dezacordat de mine ştiu că toate vor fi bine. Când laşi sufletul să te ghideze şi când simţi aşa...nu are cum să nu fie bine. Şi sunetele ies. Se plimbă peste tot universul, iar eu le las. Uneori mă bucur. Uneori plâng. Mereu însă sunt fericită. Să ştii mereu în care punct cardinal al lumii, vieţii, zilei este omul iubit şi să îl sprijini, să te bucuri de reuşitele lui...nu e puţin. Mai ales că inima ta funcţionează ca o busolă. Mereu în jurul inimii lui. Ating fereastra şi ştiu. Că eşti. Trag pătura încet şi acum...îmi permit. Să adorm. Liniştită. Augusta are GpS după bătăile inimii mele. Ştie când nu sunt. Am întrebat-o o dată: "De unde ştii? "
Mi-a răspuns senină: "Inimioara mea ştie unde e inimioara ta. Ele vorbesc una cu alta. Când mi-e dor de tine îi spun inimioarei să îţi spună. Şi îţi spune. Mereu răspunzi! Şi...când nu eşti în pat, nu miroase a mami..." :). Merg în pat să miroase a mami şi să las inimioarele să se ţină în braţe. Am să o ţin şi pe a ta. Ştii, am o inimă bogată...acum. Noapte bună...