Un altfel de "eat pray love"...al meu...

" In viata asta, singurele momente in care am simtit ceva au fost cele in care am avut langa mine o alta fiinta umana".

Da, Adiţa mea, numai că aşa cum îi spuneam unui om tare drag mie, "Nu mă lamentez. Constat. Trag linie şi mă rog. Mi-a mai rămas Dumnezeu. problema mea e că eu nu sunt înger ci sunt...om. Mai rău. Femeie şi mamă.", iar sub acest aspect am nevoie de fiinţa aceea umană compatibilă femeii, dar tu draga mea, ştii foarte bine ce vreau să spun...

"Uneori esti in stare sa te arunci la gunoi, sa renunti cu totul la tine pentru fericirea altuia. Asta e un miracol."

Este un miracol deoarece noi suntem miracole care ne naştem purtând în noi emoţii, sentimente pe care inevitabil le dăruim celor din jur. Unii reuşesc să le înhibe. E mai comod aşa. Mai uşor. Eu funcţionez ca şi o aerotermă emoţională pentru cei din jur care vin şi îşi încălzesc viaţa şi sufletul lângă ea. Nu ştiu să înhib nimic. Decât suferinţa. Mi-e teamă să nu se ia.

La gunoi m-am aruncat mereu. Însă aşa cum am spus zilele trecute, nu este corect să te dăruieşti altora până la renunţarea de tine. Ţie ce îţi mai rămâne? Fiecăruia trebuie să îi rămână măcar un fir de cer sau senin. Altfel, înseamnă că nici o cădere nu va fi vreodată ridicare.



Mi-a mai rămas "să mă rog, să mănânc, să iubesc"...fără să ştiu unde duce drumul meu în această ecuaţie sau dacă este vreun drum. Însă, voi pune bucăţi din inima mea pe el Adiţo...să mi-l amintesc mereu în alte vieţi...