(Sursa foto: internet)
Aşteptarea... Toată lumea aşteaptă, dar nu despre asta este vorba ci despre cum, aşteptăm. Eu cred că aşteptările trebuie să fie frumoase. Toate. Să aşteptăm frumos o clipă, un gest, un om, trăind frumos o viaţă...chiar dacă acestea nu vor veni niciodată!
Când ajungem la sfârşitul călătoriei trebuie să facem ca acel drum să fie unul frumos. Poate nu de clasa întâi, dar mereu într-un loc cu vedere frumoasă! Poate nu lângă cei mai frumoşi sau buni oameni din lume, dar mereu lângă cei potriviţi nouă care ne-au ajutat să devenim mai buni şi lumea de lângă noi mai frumoasă!
Nu trebuie niciodată să ne raportăm pe noi la aşteptare ci aşteptarea la noi. Trăind mereu cu privirea în zare, vom răni oamenii importanţi din viaţa noastră şi nu vom reuşi niciodată să ne potrivim timpului. Vor trece pe lângă noi clipe care nu se
mai întorc.
Aşa că, luăm aşteptarea, o punem în suflet ca pe un sentiment mereu viu, o lăsăm să devină una cu noi fără să ne rănească, fără să ne îndepărteze de cei dragi şi învăţăm să trăim frumos cu ea. O lăsăm să ne intre sub piele, în piele, în suflet, în inimă, în tot ce suntem până devenim una cu ea, apoi...o respirăm ca şi cum respirăm aerul. Cu normalitate. Un mod de a fi fără a ne schimba în altceva sau altcineva.
Astfel că, pentru mine, aşteptarea este asemeni acestei fotografii. Singură, dar mereu plină de culoare. Un scaun pe care ar trebui să se aşeze cineva, însă, chiar dacă nu o va face, peisajul nu va deveni niciodată unul cenuşiu...deoarece acolo, în mijlocul atâtor culori, cele mai importante sunt credinţa, iubirea şi speranţa. Ele sunt pictorul cel mai talentat al oricărei vieţi, oricât de banală ar fi ea!
Când iubim pe cineva şi îl aşteptăm o viaţă întreagă nu înseamnă că îl venerăm, că îl punem mai presus de Dumnezeu. Înseamnă doar că îl iubim frumos, omeneşte, firesc şi îi acordăm permisiunea de a ne transforma în fiecare clipă a vieţii noastre în ceva ce nu am fi crezut vreodată că putem fi şi, ne bucurăm de toată această nebănuită întâmplare, chiar dacă, nu va fi vreodată să apară acolo...în mijlocul celei mai frumoase clipe din viaţa noastră, care să schimbe cadrul într-o altfel de poveste...şi mai fericită!
Cum spunea Nichita al meu?..."Mă învelesc de frig într-o speranţă!"
Asta am vrut să spun, dar ca de obicei...nu am ştiut cum decât în clipa în care mi-am lăsat gândurile să mi se liniştească şi să plonjeze în inima mea să culeagă cuvintele în ordinea firească a lor...
Noapte bună...
Când ajungem la sfârşitul călătoriei trebuie să facem ca acel drum să fie unul frumos. Poate nu de clasa întâi, dar mereu într-un loc cu vedere frumoasă! Poate nu lângă cei mai frumoşi sau buni oameni din lume, dar mereu lângă cei potriviţi nouă care ne-au ajutat să devenim mai buni şi lumea de lângă noi mai frumoasă!
Nu trebuie niciodată să ne raportăm pe noi la aşteptare ci aşteptarea la noi. Trăind mereu cu privirea în zare, vom răni oamenii importanţi din viaţa noastră şi nu vom reuşi niciodată să ne potrivim timpului. Vor trece pe lângă noi clipe care nu se
mai întorc.
Aşa că, luăm aşteptarea, o punem în suflet ca pe un sentiment mereu viu, o lăsăm să devină una cu noi fără să ne rănească, fără să ne îndepărteze de cei dragi şi învăţăm să trăim frumos cu ea. O lăsăm să ne intre sub piele, în piele, în suflet, în inimă, în tot ce suntem până devenim una cu ea, apoi...o respirăm ca şi cum respirăm aerul. Cu normalitate. Un mod de a fi fără a ne schimba în altceva sau altcineva.
Astfel că, pentru mine, aşteptarea este asemeni acestei fotografii. Singură, dar mereu plină de culoare. Un scaun pe care ar trebui să se aşeze cineva, însă, chiar dacă nu o va face, peisajul nu va deveni niciodată unul cenuşiu...deoarece acolo, în mijlocul atâtor culori, cele mai importante sunt credinţa, iubirea şi speranţa. Ele sunt pictorul cel mai talentat al oricărei vieţi, oricât de banală ar fi ea!
Când iubim pe cineva şi îl aşteptăm o viaţă întreagă nu înseamnă că îl venerăm, că îl punem mai presus de Dumnezeu. Înseamnă doar că îl iubim frumos, omeneşte, firesc şi îi acordăm permisiunea de a ne transforma în fiecare clipă a vieţii noastre în ceva ce nu am fi crezut vreodată că putem fi şi, ne bucurăm de toată această nebănuită întâmplare, chiar dacă, nu va fi vreodată să apară acolo...în mijlocul celei mai frumoase clipe din viaţa noastră, care să schimbe cadrul într-o altfel de poveste...şi mai fericită!
Cum spunea Nichita al meu?..."Mă învelesc de frig într-o speranţă!"
Asta am vrut să spun, dar ca de obicei...nu am ştiut cum decât în clipa în care mi-am lăsat gândurile să mi se liniştească şi să plonjeze în inima mea să culeagă cuvintele în ordinea firească a lor...
Noapte bună...
12 comentarii:
un articol care te atinge la suflet..like1
Asteptarea poate avea rezultate negative dar si pozitive ..Iti spun din proprie experienta!;)
poza este superba si articolul la fel! like!
Asteptarea pentru unii e acelasi lucru cu rabdarea...si se zice ca este o virtute....hm
:) Trebuie sa invatam sa asteptam ,sa nu mai vrem lucrurile de a gata.sa invatam sa fim fericiti cu ceea ce avem..
Ceasuri, îţi mulţumesc pentru aprecieri...
Echipamente, eu cred că depinde de fiecare om în parte. În asta constă unicitatea noastră :). Totul este un Yin şi Yang, dar important este să ne găsim echilibrul care ne duce către pozitiv...Adică, sper şi eu că voi reuşi :).
Cursuri, mulţumesc şi, te mai aştept :)!
Panouri, da, ai atins un punct foarte important, esenţial chiar...credinţa! :) Frumos...
Uşi, nu întotdeauna ce avem înseamnă şi fericire. Din păcate...Şi, ca să fie armonie în vieţile noastre, noi funcţionăm aşa...ne dorim fericirea, liniştea...şi până nu le găsim putem distruge tot. Inclusiv pe noi şi pe cei dragi!
Ce poza minunata :)
Vreau si eu o astfel de gradina :D :P
Trimiteți un comentariu