Gânduri despre viaţă...

Chiar dacă crezul meu nu a fost acesta şi încă nu vreau să recunosc asta într-o totală măsură, mi-am dat seama că în această ecuaţie numită viaţă "tu însuţi" eşti cel mai important. Tu şi viaţa ta în sine! Doar tratând-o cu delicateţe ca pe orice sămânţă putem dovedi dragostea şi aprecierea noastră faţă de Dumnezeu.
Iubindu-ne pe noi înşine, îi vom putea iubi şi pe ceilalţi.
Fericirea proprie este importantă, deşi de multe ori negăm acest fapt şi ne dăm pest cap pentru a celor din jur, dar până şi asta este o formă de egoism şi fericire. Luptăm pentru alţii deoarece asta ne face fericiţi însă...uneori acest fapt se poate transforma într-o formă de egoism faţă de noi şi faţă de cei de lângă noi...
Pentru viaţa ta trebuie să mergi până la capătul lumii şi înapoi. Trebuie să urci munţii şi să cobori văile. Să o baţi cu talpa sufletului în lung şi în lat ca să poţi să o apreciezi şi să te apreciezi ca şi omul care eşti.
Teama însă, uneori devine duşmanul nostru cel mai puternic. Teama ne face să ne îndoim de noi, de cei de lângă noi şi chiar de fericire. Teama ne face să rupem relaţii frumoase şi să ne îndepărtăm unii de alţii. Ea ne ţine paşii pe loc...ca şi cum am rămâne mereu la jumătatea ţărmului nostru. Noi însă, trebuie să înţelegem! Trebuie! Viaţa e făcută din nebunie, teamă, frumuseţe, durere, căderi, ridicări, eşecuri, izbânzi. Trebuie să ştim că acesta e aluatul pe care noi îl vom frământa pentru a deveni oameni. Oameni tot mai buni. Tot mai frumoşi. Trebuie să învăţăm să luptăm. Doar aşa vom cunoaşte victoria. Victoria asupra durerii, tristeţilor, neîmplinirilor, temerilor noastre cele mai mari.
Când pornim o luptă, oricare ar fi ea, trebuie să ştim însă pentru ce luptăm. Care sunt sacrificiile ce merită făcute şi care este câştigul. Apoi, le trecem toate prin sufletul nostru, prin credinţa noastră şi tragem linia. Merită? Depinde! Pentru unii toate au o scuză şi un mijloc, pentru alţii, nu. Fiecare avem propria sită de valori când luăm o decizie. A mea va rămâne omul în sine. Nu am să trec prin sita mea pe nimeni pentru triumful meu propriu, chiar dacă cea care va suferi mereu voi fi eu. Uneori dintr-un buchet de lacrimi poţi să aduni cele mai frumoase flori.
Ceea ce trebuie să mai înţelegem este faptul că orice cauză merită să lupţi pentru ea, chiar dacă doar tu eşti cel care crezi în ea. Nu există cauze pierdute, numai oameni care nu mai cred în ele! Când nu mai ai credinţa că poţi reuşi, lupta este deja pierdută. Este ca şi când ai depune toate armele voinţei şi te-ai preda unor crezuri străine ţie.
Pentru fericirea ta trebuie să îţi repeţi mereu: "Cum putem face imposibilul? Cu entuziasm!" şi să mergi pentru ea dincolo de infinit şi mai departe!
Alături de fericire, omul ar trebui să mai înveţe un alt crez pentru care merită să cauţi şi să lupţi o eternitate...Iubirea!
Ea este cauza şi răspunsul a toate şi a toată viaţa ta! Iubirea, merită toate, pentru că este cea mai nobilă şi frumoasă cauză a vieţii...poate chiar viaţa însăşi, care fără de ea...această minune care are darul de a te transforma în senin, bunătate şi frumos...viaţa este nesemnificativă!
Când spun asta, mă refer la Dumnezeu care m-a pus înaintea a tot şi toate şi m-a dăruit lumii crezând în mine şi în duhul ce l-a pus în mine!
Când spun asta...mă referla copila mea...care este Iubirea mea Sublimă, Necondiţionată, Pură şi Eternă!
Când spun asta...mă refer la El...bărbatul lângă care ar trebui să învăţ liniştea, zâmbetul şi viaţa! Omul fără de care niciodată nu am să fiu întreagă şi completă. Fără de care rotunjimea vieţii nu ar putea exista. Şi, pentru acest sentiment de bine, merită să aştepţi o veşnicie. Şi încă o veşnicie! şi veşnicii de-a rândul, până la viaţa care îţi va fi completă!
În viaţă şi în iubire ar trebui să ne bazăm în totalitate pe suflet, pe inimă. Ea este cea care recunoaşte orice emoţie. Orice culoare. Orice trăire. Orice inimă. Înaintea noastră, inima ia propriile decizii.
Veţi întreba, dar mintea? Raţiunea? Ele trebuie să coboare în inimă înainte. Să se oglindească şi să se limpezească şi apoi...totul va fi mai clar!
Înţelegeţi? Nu există linişte, nu există fericire, echilibru, bunătate...fără iubire! Iubirea este oceanul în care viaţa noastră trebuie să se scufunde şi să plutească...
În această ecuaţie, pot accepta că eu sunt cea mai importantă, atâta timp cât esenţa vieţii mele există în mine...Iubirea, Augusta şi Tu cu viaţa ta şi sufletele din ea...!