Azi, am aflat o ştire, de mare, mare greutate sufletească pentru mine. Tot citesc, mă uit la chipul lui şi...nu pot să cred!
Nu pot să realizez că o altă Lumină a sufletului meu s-a dus...
Cum am spus, anii 2010-2012 au fost cutremurători pentru artă şi cultură.
Am aflat că pe 6 aprilie, s-a stins Thomas Kinkade, pictorul sufletului meu... Şi îmi doream atât de mult să fac o Galerie de artă în România unde să îi prezint lucrările şi să am fericirea de a-l vedea acolo...
Era un vis de al meu. Încă unul care nu se va mai putea împlini decât pe jumătate. Fără el. A mai murit o lumină frumoasă a lumii. O mână şi un penel talentat ca nimeni altul. Un om care aducea căldura pe o simplă pânză şi îi dădea culoare şi viaţă...
Thomas Kinkade a fost unul dintre cei mai prolifici pictori din lume estimându-se că în America o lucrare de a sa apare în una din 20 de case.
Kinkade a crescut în Placerville un oraş mic din California, a absolvit liceul în 1976, şi a urmat cursurile Universităţii din California, Berkeley şi Colegiul de Artă şi Design din Pasadena.
O caracteristică esenţială a lucrărilor lui Thomas Kinkade este abordarea strălucitoare şi culorile pastelate saturate.
Picturile sale înfăţişează adesea abordări pastorale şi idilice, cum ar fi grădini, cursuri de apă, case de piatră, şi străzi principale sau rurale.
El a abordat în lucrările sale şi teme creştine (bisericile fiind o abordare frecventă).
Lucrările lui Kinkade apar în foarte multe colecţii din America iar vânzările lucrărilor sale şi a produselor conexe (printuri şi alte articole) se apropie de 100 milioane dolari anual.
Thomas Kinkade (19 Ianuarie 1958 – 6 aprilie 2012), unul dintre cele mai populari artişti din America, a murit, vineri (6 aprilie 2012), la casa sa din Los Gatos, California, la vârsta de 54 de ani.
Conform declaraţiilor date de familia sa se pare că artistul a murit din cauze naturale.
S-a mai închis o fereastră aici pe pământ şi s-a mai deschis una în Cer! Parcă totuşi prea curând..., prea, prea curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu