(Sursa foto: internet)
M-am ridicat tiptil de lângă tine, am deschis larg fereastra să te sărute soarele în absenţa mea şi să te încălzească, am aruncat peste mine un halat şi am fugit în bucătărie. Am făcut ceaiul. Tu incă dormeai. Cum numai tu ştii să dormi...liniştind toate îndoielile şi lumile mele agitate. Cu braţul dezgolit deasupra păturii. Cu faţa pe jumătate înfundată în perna pe care stau desenate la întâmplare nişte margarete. Cu părul ciufulit, puţin lăsat pe obraz. Iubesc bucla aia rebelă a ta. Cârlionţii. Am să te iubesc toată viaţa mea. Voi iubi această imagine a ta, mereu. O voi duce mereu cu mine în suflet. Chiar şi după ce nu voi mai fi demult. Oricâte mări vor fi în mine, oricâte furtuni, tu mereu vei ştii să le aşezi cuminţi doar cu o privire cafenie! Eu am să mă aşez pe şezlongul tău, am să sorb încet din ceai, iar al tău îl aşez pe masă...Încă ies aburi de visare din el, iar tu eşti atât, atât de departe. Şi totuşi, inima mea, încă ştie să viseze cu tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu