gânduri...

 

Când iubeşti pe cineva atât de mult încât nici nu mai ştii unde începi tu şi unde se termină el sau unde începe el şi te termini tu, nu îţi doreşti altceva decât fericirea, liniştea, seninul şi binele persoanei iubite. Aşa e normal. Uneori, nici nu mai contează unde eşti tu în ecuaţia asta. Şi uneori, simţi că nu poţi face nimic, decât să laşi viaţa să se deruleze cu bine şi rău, deoarece atunci când iubeşti, nu poţi decide în locul celuilalt. Când iubeşti, trăieşti de bună voie într-o colivie, dar una care are mereu uşa deschisă. Trebuie să vezi lacrimile celuilalt. Trebuie să îi vezi căderile. Succesele. Oboseala. Neputinţa. Exuberanţa. şi trebuie să înveţi să le respecţi pe toate. Să le înlături doar...fiind, nu luând decizii. Uneori, în toată această lume nebună eşti înconjurat de multă ceaţă, neîncredere, frumuseţe orbitoare, dar trebuie să îţi cunoşti mereu reperul principal. Constanta. Echilibrul. În celălalt. Nu întotdeauna vrei. Nu întotdeauna e uşor. Nebunia e mai frumoasă decât normalitatea. Te simţi un mic zeu într-o lume pe care o credeai interzisă. Şi îţi place. Uneori, e mai bun vinul dulce şi tare decât cel sec. Dă o stare. Şi atunci, cel din colivie va trebui să stea pe tuşă. Să îşi înghită lacrimile. Deznădejdile. Disperarea. Neputinţa. Şi să creadă. În ceea ce a găsit şi a iubit prima oară la cel care tocmai a zburat într-o altă dimensiune. Ar putea zbura şi cel din colivie. Dar e mai bine ca unele lucurui să vină de la sine. Unele lecţii trebuie să le învăţăm singuri. Între timp, sufletul din colivie deschide larg fereastra şi visează strângându-şi aripile sub suflet. Departe, se văd umbre şi lumini. Una din ele e a ei. Mereu va fi. Chiar dacă din când în când, lumina păşeşte în umbră. Cea mai grea din toate însă, e lecţia încrederii şi a iubirii altuia faţă de tine. Asta, când eşti obişnuit să fi mereu singur într-o mare de oameni! Nu e aşa că tu vei fi mereu TU? Pot suporta să se schimbe natura lumii. A naturii. A lucrurilor. Un anotimp în loc de patru. Dar niciodată, niciodată nu aş putea să trăiesc ştiind că nu aş mai avea nici un reper să te găsesc pe tine, într-un alt tu...!