Cât îl iubesc eu pe Rod :)...Cum mai dansam eu pe melodiile lui şi le ascultam dimineţile pe balcon în timp ce cipcireii cântau în stejarul din faţa blocului, iar soarele strălucea timid...ca şi cum nu ar fi vrut să ne iubim aşa, din prima...ar fi lipsit farmecul. Ştiţi voi, prima dată ne zâmbim pe sub gene, apoi lipindu-ne obrazul de umăr...ne mai perpelim puţin prin parcuri mâncând seminţe şi povestind despre lumile noastre, iar apoi, vine el şi sărutul :).
Rod însă, grăbea mereu farmecul :). Parcă ajuta să sari etapele. Te umpleai de entuziasm, de bucurie, săreai în braţele soarelui, pe el îl lua cu fierbinţeli şi, uite aşa...era deja la amiază, iar eu ascultam tot Rod în balcon, doar că soarele scăpase de timiditate şi încălzea frumos. Frunzele stejarului sclipeau. Cipcireii erau mai tăcuţi şi ascunşi, iar eu mă întrebam uneori...unde e ploaia? Am uitat să spun...eu iubesc ploaia... Nu e frumos Rod. Nu e bărbatul fatal, dar e plin de suflet şi când îl asculţi...uiţi de toate relele şi îţi vine să te bâţâi non-stop. Cum spunea bunica? "Un pic mai frumos ca dracu să fie, dar să ştii că e om bun, că te respectă, te sprijină şi e acolo doar pentru tine!". Eu nu ştiu cum o fi de urât ăl' negru, dar mie toţi oamenii îmi sunt frumoşi, dacă emană din interior. Iar din Rod...curge...curge suflet! Îl iubesc...e un artist deosebit!
Hai Rod...ia fă tu soarele să încălzească un pic mai tare, că prea e timid aşa...:)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu