18 martie 2012

sunt femeia din umbră



sunt femeia din umbră
nu vrei să mă rosteşti pe nume,
tare, apăsat pe fiecare literă,
aşa cum faci ori de câte ori îmi spui
că doreşti să-mi priveşti ochii
ţi-e teamă...teamă să nu calc în lumină
în lumina atât de întunecată a oamenilor
ce au puterea să tragă şi peste soare
umbra ca pe o cortină grea într-un debut
cu fericire!

sunt femeia din umbră
pe care o ţii mereu în stânga ta,
să bată tare, liniştindu-te oriunde ai fi
că sunt, asemeni serilor în care îţi zâmbesc
aşezându-mi încet obrazul pe umărul tău,
apoi mâinile aranjează lumile la locul lor
trecându-ţi încet peste piept, până pe braţe
în faţa ta e o lună plină, sub fruntea mea
este spatele tău, fiecare avem
luna lui!

sunt femeia din umbră
nu-mi pasă dacă am să rămân aşa
veşnicii fără să mă strigi oamenilor
dacă-ţi sunt ţie senin şi zâmbet, aerul meu
îmi sunt ochii tăi, lumea în jurul căruia
gravitez eu fără să-mi fie teamă
de clipa în care mă voi opri
să cobor!

(nu înţelegi? umbra există doar acolo unde
este şi lumină...altfel ar fi doar întuneric!)