27 martie 2012

Vasile Danci Moroşanu...un om frumos al sufletului meu!

 (Sursa foto: Vasile)

Aşa cum îmi place mie să spun, în drumul nostru prin viaţă întâlnim oameni. Oameni şi oameni. De la unii, ne rămâne o privire. De la alţii un zâmbet. Însă, minunea se întâmplă când sufletul nostru este atins, deschis şi modelat de prezenţa unui om anume. Oamenii în trecerea lor prin viaţă ne ating, iar unii dintre ei ne rămân în cel mai frumos fel...ca prieteni. Bucăţi de suflet din sufletul nostru. Asta sunt prietenii. Ei ne împlinesc vise doar printr-un surâs. Ne ţin de mână şi ne cunosc sufletul pe de rost. Ne iubesc chiar şi când alţii ne desconsideră. Ne arată mereu cerul şi ne ajută paşii să meargă drept.
Dintre oamenii aceştia deosebiţi, azi, voi alege unul anume...pe Vasile. Nu întâmplător, deşi aş putea vorbi despre el în fiecare zi şi, probabil tot nu aş scrie atât de mult precum ar merita sau precum mi-aş dori eu a scrie.
Dacă ar fi să îl descriu pe Vasile, nu cred că aş reuşi. Totuşi, aş spune despre el că este asemeni unui râu frumos. Un râu plămădit din gânduri, frumuseţe, emoţii vii, trăiri, bunătate, credinţă şi iubire. Un râu care niciodată nu se umflă, niciodată nu iese din albie furios. Un râu care curge şi dăruieşte permanent...viaţă şi frumos în tot ce atinge. Un Iordan al omeniei. Asta este el. "Când faci lucrurile din suflet, simţi că un râu curge în tine, o fericire! Rumi". Totuşi, eu cred că la el e altfel. Aş scrie citatul aşa...reinventându-l pentru prietenul meu bun şi drag: "Când faci lucrurile din suflet, un râu curge din tine, ca şi o fericire!"...
Vasile nu s-a născut pentru el! Nici gând! El s-a născut pentru oameni. Nici o bucată din sufletul lui nu e pentru el. El nici nu ştie cum este să îţi pese de tine, de liniştea ta, de odihna ta, de sănătatea ta, de nopţile tale. El munceşte mereu. Dăruieşte ca să ne lase nouă moştenirea unui om absolut deosebit! Minunat! O pulbere de praf magic! A scris, a lucrat în jurnalism, în media şi a dăruit constant suflet pentru suflete, minuni scrise şi bunătate în cuvinte.
Ce aş mai putea scrie eu despre el? Că mă bucur şi mă simt binecuvântată deoarece într-o zi anume l-am cunoscut şi nu m-am mai lăsat dezlipită de inima lui frumoasă care are un ritm aparte, ca nici o alta. Sunt fericită că din atât de mulţi oameni, prieten drag îmi este el! Multe am învăţat, multe mi s-au schimbat în felul de a-mi fi şi în suflet şi frumoasă "ulcică de lut sufletesc" a modelat el din mine!
Mulţumescu-ţi moroşan drag pentru că exişti atât de frumos şi dai pământului un rost şi mai mare decât acela de a fi doar un cămin oamenilor...îl faci roditor! 
 

La Mulţi Ani!


5 comentarii:

vasile danci moroşanu spunea...

Fănuşaaaaaa mea dragă, oi tăt sta multă vreme de-aici 'nainte şi m-oi tăt întreba dacă-s eu aistaaaa... Îngeraş bun şi frumos, prea mult ai pus în dreptul meu, dar, cum am mai spus, de la tine primesc ORICE, asta deoarece ştiu că vine din adîncul acela plin de LUMINĂ de unde, cel mai adesea, ne dai nouă, tuturor, seva fiinţării pe care, personal, o mai (re)găsesc doar în rugăciunea cea de toate zilele...
Sufleţel drag şi scump, Dumnezeu să ni te ţie ani buni şi fericiţ, în pace şi-n lumina iasta pe care o risipeşti mereu asupră-ne ! Domnu-ţ ajute, Fănuşă scumpă :)

ana maria spunea...

Sunt mandra ca Vasile Danci este tatal meu!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Te imbratisez cu drag, Ana Maria! Si eu sunt una din persoanele care ma consider mandra si privilegiata ca am avut ocazia in aceasta viata sa cunosc un om ca si tatal tau. Painea lui Dumnezeu! :) Ma bucur sa te stiu oaspete de seama pe aici pe la Han...si, te mai astept!

moroshan spunea...

Ana Maria, "Ţuţu" cum l-am botezat eu pe acest îngeraş trimis de Dumnezeu ca să-mi rotunjească amiaza vieţii, Ţuţu, spuneam, a plecat de-acum la Iaşi unde, cu voia Bunului Dumnezeu, este studentă la medicină (admisă a douăzeci şi una din 133 de candidaţi care au susţinut examenul de admitere!). Îmi va lipsi mult, tare mult deoarece, aşa cum spunea ea, cu drag, de-acum "fiecare cu viaţa lui"... Am ajuns să facem glume pe tema asta, să... ne rîdem, dar nu-i deloc de rîs pentru că simt că soarele nu mai răsare la fel de cînd a plecat, dar mă consolez şi mă bucur la gîndul că este în locul UNDE ŞI-A DORIT şi, mai ales, UNDE MERITĂ SĂ FIE ! Fănuşa mea dragă, am recitit cuvintele tale şi am plîns, am plîns ca un copil bătut... Ca şi pentru Ţuţu, am o vorbă, aceiaşi, şi pentru tine: ÎŢI MULŢUMESC CĂ EXIŞTI şi rogu-te de-mi iartă nevrednicia cu care adesea răspund acestui MINUNAT DAR...

Danci Anca spunea...

Trebuie sa fie greu sa va plece copilul la facultate , amiaza vietii sa nu va mai fie rotunjita si sa va lipseasca tare mult.Dar soarele rasare mereu la fel , pentru ca oamnii , fie ei copii sau parinti pleaca , fiecare pe drumul lui .E important sa le multumim copiilor nostri ca exista...si parintilor ca ne-au dat viata!Atat!
Si eu am mostentit multe de la tatal meu , si am mostenit talentul de a scrie ,si zic eu , de a puncta bine ce e de punctat , va invit sa imi citit blogul http://treispeanc.blogspot.ro/2012/11/despre-parinti.html !