30 mai 2013

Cadere libera... (re-edit)

 (Sursa foto: internet)

"Oamenii cu adevărat tari nu fug din faţa durerii, ba chiar se adâncesc în ea, însă ştiu s-o domine. - Francesco Orestano"

Da, chiar asta am făcut. Cred că vin şi timpurile acestea în care să nu ne mai alergăm ca pe nişte copoi prin viaţă, prin noi şi să avem tot timpul tot felul de aşteptări. M-am oprit undeva pe o balustradă. Spun asta, pentru că de aici de unde îmi sunt, pot privi în jos. Bine, poate fi şi prăpastie ce e drept, dar eu tot cred că e doar o balustradă. Oricum ar fi, eu sunt şi jos şi sus. După această introspecţie am să aleg exact unde mă aflu şi de unde vreau să privesc. Acum, mi-e mai bine aşa. Puţină echilibristică nu face rău nimănui - decât celor pe care i-a ucis deja. Menţionez însă că eu sunt un acrobat cu experienţă. Am avut salturi în aer şi căderi în gol remarcabile şi nu am murit. Defapt, ba da...am mai şi murit din când în când, dar nu de tot. De aici chestia aia..."ce nu te omoară te face mai puternic" şi să ştiţi că aşa şi este.

Doar că eu nu mai vreau să fiu puternică! 

Înţelegeţi? Vreau să fiu femeie. Vreau să învăţ să depind de cineva fără să îmi fie teamă. Vreau să nu schimb siguranţele de la panou când sar. Vreau să nu repar frigiderul când se defectează. Vreau să fiu şi întrebată nu doar să întreb. Vreau să adorm şi eu până dimineaţa fără să am insomnii. Vreau să ştiu şi eu cum e să stai în pat mult, iar din bucătărie să aud vocea cuiva care pregăteşte un mic dejun. Vreau să plâng şi cineva să zâmbească în faţa mea sărutându-mi ochii şi spunându-mi că sunt frumoasă.  Da, vreau să mi se facă complimente. Vreau să fiu dusă în braţe. Vreau să fiu iubită cu tandreţe. Ştiţi voi...chestii romantice pentru femei. Constat însă că nu am fost niciodată femeie. "Dau calul meu pentru un regat!"...ba nu..."dau calul meu pentru o zi în care să fiu femeie!". Vedeţi? De asta nu pot fi femeie. Nu am cal. Nu am ce să dau. Mă am doar pe mine, iar pe mine nu mă vrea multă lume pentru că mă mulţumesc cu prea puţin: vreau să iubesc sincer. Nu ştiu. Poate într-adevăr au dreptate. Poate mă mulţumesc cu puţin. Poate chiar ar trebui să îmi doresc mai mult. Cele mai importante realizări ale mele sunt dezamăgirile şi căderile mele. Ele au fost cele care mi-au confirmat că odată aveam şi eu vise importante. Bun. Am băut cafeaua. Balustrada se conturează în altceva. Am ales. Vreau să cad. De acolo de jos pot să văd cel mai bine cerul şi să înţeleg sensul unor lucuri pe care trebui să le las în urmă. Cu ele nu aduc nimic bun în viaţa mea. Locul lor nu mai este acolo. Mă ridic încet, fac câţiva pşi, o piruetă şi te privesc direct în ochi. Mi-ar fi plăcut să fi fost mereu acolo. Mi-ar fi plăcut ca multe dimineţi goale să fie pline de tine. Mi-ar fi plăcut să repari tu frigiderul. Defapt mi-ar fi plăcut să repari şi sufletul meu. Am să te sărut acum. Nu mă ţine de mână. Lasă-mă. Pentru prima dată vreau să cad. Singură. Fără tine. Să ştii că te văd chiar şi acum în timp ce plonjez în gol. Te văd mai clar ca niciodată. Şi...am ajuns. Cum spuneam, tot eu sunt şi aici. Doar că viziunea e alta. Constat că încă am aşteptări de la viaţă şi de la mine. Aşteptări mari. Constat că încă aştept să se întâmple lucuri bune în viaţa mea pentru că ele încă există. Vezi? Nu a fost greu să-mi dai drumul. Asta fac cei care iubesc cu adevărat. Te lasă să greşeşti sau să cazi. Te ridică şi sunt acolo. Te verifică dacă eşti întreg, te repară cu sufletul lor pe alocuri, te scutură de praf şi te lasă liber. Liber să-i iubeşti, liber să încerci din nou acrobaţii, căderi. Niciodată nu aparţinem mai mult cuiva decât atunci când suntem liberi. Nu te necăji. Zâmbeşte. De azi vom lua viaţa pas cu pas. De azi am să îţi fiu doar femeie. Acceptă doar să fiu eu şi nimeni altcineva!

Cu alte cuvinte... "Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur! - Immanuel Kant"

(20.04.2011, 12:03, Ramona-Sandrina)

2 comentarii:

Tudor spunea...

Daca e sa cadem, noi am decis sa cadem impreuna - sa cadem impreuna pe scari, in baie, in bucatarie, in gradina, in piata, in mall, pe plaja si cel care cade primul este ajutat sa se ridice :)

Nu este gresit ca o femeie sa schimbe o priza, asa cum nu este gresit ca un barbat sa gateasca :) intr-o familie.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Hehe, bine vă găsesc pe aici Zile Senine :). Eu, am avut bucuria să vă cunosc şi personal, iar voi doi sunteţi cu siguranţă un cuplu deosebit de frumos şi echilibrat. Nu mă miră deloc să aflu despre acest "împreună" în tot ceea ce faceţi şi sunteţi :). Mie, îmi sunteţi de departe foarte dragi sufletului meu!

Şi da Tudor, aşa ar fi normal într-o familie să se ajute reciproc, să facă schimb de "reguli", să fie un fel de tot unitar complementar şi complet :).

Sărbători fericite şi pline de bucurii!