(Sursa foto: Adrian Mergiani)
În ochii unei mame, copilul său e înger
în ochii mei al meu
demult poate să zboare
și-așa am învățat
că inima nu moare!
Pe Adrian Bogdan Cosmin, l-am descoperit în urmă cu jumătate de an. Nu știu cum aș putea explica, dar știam mereu că undeva, cineva s-a născut pentru mine. Cadoul făcut de viață pentru mine! Aveam deja multe. Mă puteam considera chiar un om împlinit, dar mă simțeam...înjumătățită oarecum. Până în ziua aceea când l-am văzut. Atunci am știut! Am știut din prima clipă în care viața mi l-a pus în brațele sufletului că el, va fi din acea clipă...indiferent unde îl vor purta pașii...copilul meu! Băiatul meu zburător și drag!
Cosmin are 18 ani și este elev șa Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța. Este balerin, iar dansul este pentru el o formă de a fi! El și dansul sunt o pereche firească! dansul a fost mereu cea mai frumoasă iubită a sa, iar el a știut să o iubească din toată inima! De aici, s-a născut cea mai frumoasă pereche! El când danseaza...există defapt! Dansul e pentru el ca și cum ar respira!
Cosmin participă la România Dansează. Nu pot decât să fiu mândră de toate deciziile, realizările copilului meu și să îl suțin în tot ceea ce pe el îl face fericit!
Dacă veți simți să îl susțineți și să ne susțineți prin votul vostru...Cosmin va știi să ofere tuturor mulțumirea, aprecierea și dragostea sa prin tot ceea ce este sau va face el pe viitor!
România nu doar dansează! România iubește, e cultă și poate recunoaște și promova valorile!
Aripile sus, copilul meu! ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu