Dacă...

Dacă...imaginile şi cuvintele pot descrie, eu de ce nu pot să te descriu vreodată aşa cum te simte inima mea?
De ce nu pot aşeza literele sub forma bătăilor inimii mele? Uneori pescăruşi care se prăbuşesc în mare. Alteori, însuşi cerul albastru.
De ce nu pot să aşez literă cu literă emoţiile? Cuminţi, agitate, îmbujorate? Gata să explodeze asemeni unor artificii peste tot pământul? Nebune, alergând şi ţipând: Iubescccccccccccccccc!!! Te iubesccccccccc!!!!?
De ce nu pot forma un poem care să aibă exact forma inimii tale? A mâinilor tale? A gurii tale? A îmbrăţişării tale? Aş forma un poem în care să mă înfăşor de dor nopţilor reci!
De ce poeziile mele nu pot fi căprui precum ochii tăi? Şi adânci? Şi calzi? Şi atât, atât de frumoşi!
De ce cuvintele mele nu pot să sărute aşa cum inima mea îşi aminteşte sărutul tău?
Nu vor putea... Cuvintele mele nu vor putea niciodată să te modeleze întocmai din lutul iubirii noastre. De aceea tu, mereu vei rămâne doar iubitul meu, iar cuvintele vor rămâne doar cuvinte...

Iar noi, noi vom fi atât, atât de noi...