Viaţa ne adună ca pe mici piese de puzzle şi ne aşază la loc pe fiecare. Un suflet în alt suflet. Aşa ne rotunjeşte şi ne întregeşte viaţa pe noi. Uneori însă, viaţa naşte furtuni. Piesele de puzzle se rup şi sunt luate de vânturi neprielnice. Împrăştiate! Aruncate peste mări şi zări. Sufletele însă, sufletele rămân. Rămân ţesute în acelaşi puzzle. Pe ele nimic nu le poate înjumătăţi dacă îşi sunt unul altuia. Nici distanţele, nici vânturile, nici măcar rupturile. Singurii care pot desface un puzzle al iubirii şi aparţinerii suntem noi înşine. În locul acela, în viaţa mea nu s-a mai potrivit niciodată altă piesă. Erau ba prea mari, ba prea mici, ba total nepotrivite. Tabla mea de puzzle a sângerat şi lăcrimat mereu. Până într-o zi când acelaşi vânt, a aşezat frumos, natural şi firesc viaţa ta, lângă viaţa mea. Şi eşti departe, dar mai aproape ca niciodată! Eşti la o atingere de suflet distanţă. Îmi eşti...mereu! Acolo, undeva eşti tu şi ştii? Eşti tocmai în faţa privirii mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu