Eu sunt Shop Girl... re-edit

 Fiecare din noi avem un corespondent într-o carte, într-un film. Eu sunt Shop Girl. Niciodată nu am să pot fi altcineva deoarece suntem la fel. Identice. Nu ştiu unde începe Shop Girl şi unde mă sfârşesc eu şi viceversa. Chiar şi filmul aduce împreună personaje din viaţa mea :). Prietenii, prietena mea cea mai bună,mama adoptivă, Joe... Haha, mai ales Joe! Nici el nu putea fi ales mai bine! Iar Brinkley....e singura rasă de câine pe care mi-o doresc sincer în preajma copiilor mei. Spun copii, pentru că...nu ştiu...visez :). Nu am să renunţ niciodată la vise. Aş renunţa la mine. Regret însă librăria de după colţ. Dar chiar şi pentru ea este timp. Dacă într-o zi voi avea un magazin...aşa se va numi: "Magazinul de după colţ" :)..."The Shop Around the Corner". Împiedicată, romantică, visătoare, naivă, plângăcioasă, uneori nervoasă şi supărăcioasă exact la timpul nepotrivit cu omul nepotrivit :D...Şi uite aşa, ni se împlinesc uneori dorinţele...Când spun asta mă refer la faptul că oamenii sunt creaţi să fie înţelegători unii cu alţii. Şi sunt. Eu sunt de exemplu. Totuşi, aşa ca şi ea, am gafat. Gafez uneori fără să vreau apoi...doare. Doare să ştiu că am rănit...."Crezi că eşti un binefăcător aducând cărţi maselor. Dar nimeni nu-şi va aminti de tine. Şi poate nici de mine. Dar mulţi dintre ei îşi vor aminti de mama mea. Ei credeau că e minunată. Ei credeau că magazinul ei era ceva special.Nu eşti altceva decât un costum gol."
"Când sunt provocată, mi se blochează limba. Mintea......mi se goleşte. Apoi toată noaptea mă chinui...încercând să-mi dau seama ce-aş fi putut să spun. Ce ar fi trebuit să-i spun, de exemplu...nemernicului care mi-a întunecat existenţa? Nimic. " "Când în final spui ceea ce vrei să spui...în acel moment, aproape sigur urmează remuşcările."
Da, de fiecare dată...de aceea, nu trebuie să uităm că sufletul unui om este o cutie plină de culori şi lumină, nu un insectar în care să înfigem ace. Scoatem acul în timp, dar rămâne rana, iar apoi...ce rost mai are să taci? Cuvintele tot spuse rămân!
Spuneam într-o zi că eu sunt Shop Girl, deoarece sunt exact genul acela de om: tac când trebuie să vorbesc, turui când ar trebui să tac, nu înţeleg expresiile de genul "nu am nimic personal cu tine, sunt doar afaceri", deoarece eu nu înţeleg ce e greşit în a avea ceva personal cu cineva, fie şi o răfuială...:)! Mă supăr din nimic, plâng din orice, mă dor florile rupte, mă rvoltă să văd cărţi nebăgate în seamă, copii cu lacrimi, bătrâni singuri...Iubesc din tot sufletul şi cred în iubiri perfecte! Mă îndrăgostesc de multe ori de cine nu trebuie, îmi face inima praf, dar am puterea să înţeleg că nu aia e iubirea. Iubesc să scriu. Să scriu pentru copii. Iubesc poveştile şi da, iubesc şi eu Pantofii de balet ai lui Noel Streatfeild şi să vorbesc cu oameni inteligenţi. Am şi eu genul acela de prietene. Am legat şi eu prietenii pe chat. Mai mult întâmplător, care apoi au devenit un buchet de creioane :) sau pasteluri...mă rog :D. Da, sunt Shop Girl. Uitasem esenţialul...iubesc margaretele, pentru că sunt atât de simple, aproape banale şi mulţi trec pe lângă ele fără să le observe, dar ele sunt defapt minunate! Când ar trebui să mă enervez nu o fac, când nu ar trebui rănesc. Rănesc urât. Apoi regret şi mi-aş dori să nu o fi făcut. Dar aşa sunt eu. Sufletul unui om este o cutie plină de culori şi lumină, nu un insectar în care să înfigem ace. Scoatem acul în timp, dar rămâne rana, iar apoi...ce rost mai are să taci? Cuvintele tot spuse rămân!
Mă supăr când oamenii se iau de personajele mele iubite, de cărţile mele, de crezurile mele, de visele mele :), dar nu ştiu să reacţionez dacă cineva face acelaşi lucru cu mine ca persoană. Iubesc să umblu cu capul în nori, dar nu mi-e teamă să rămân nici pe pământ, deşi uneori prefer să ocolesc pământul. M-aş da în leagăn ore în şir citind o carte şi urmărindu-mi fetiţa cum aleargă prin iarbă. Visând la alte timpuri. Desenând mii de tablouri în mintea mea. Iubesc să umblu îmbrăcată ca un copil, sau cu rochii lungi vaporoase şi cu pălării. Mă întorc în timp. În picioare de regulă iau ceva jos, dar niciodată nu rămân până la capăt încălţată. Mă trezesc cu încălţările în mână şi cu mânuţa Augustei în cealaltă :). Nu ştiu. Uneori simt că Planeta se învârte prea repede. Caut un punct de reper care să mă ajute să o încetinesc.

You've got mail, NY152 :)! 

(Publicată pe 5 mai 2012)