Aşa că da...sunt o pacoste 99% din timp, dar sunt pacostea ta...

Adevărul este că atunci când iubeşti cu adevărat, când eşti relativ mort după cealaltă persoană, toate trec. Sunt zile proaste şi foarte proaste, dar oricum ar fi, nu dai drumul la mână. E ca un legământ: eu nu te las când cazi, tu nu mă laşi când cad. Nu din obligaţie, ci pentru că fiecare ne cunoaştem unul pe altul mai bine decât pe noi înşine. Nu din datorie. Din iubire. Vor mai fi probabil multe zile ca cea de ieri. De azi. De lunile sau anii trecuți. Sau cea de săptămâna trecută. Dar ne iubim. Suntem morţi unul după altul. Dor ca naiba unele chestii, dar nu dor la fel dacă suntem împreună. Eşti enervant, arogant, ticălos câteodată şi toate deodată la un loc. Şi eu la fel. De aceea, nu pot să văd lumina imediat, atunci. Sau răspunsurile. Mă înfurii. Mă înfuriu şi te înfuriu. Ca nimeni alta. Ca nimeni altul! Aşa că da...sunt o pacoste 99% din timp, dar sunt pacostea ta şi numai tu ştii cum funcţionez ca să mă aduci pe linia de plutire. Ăsta-i adevărul. Aşa cum şi tu eşti un "ticălos" de multe ori. Dar eşti al meu. Şi numai eu ştiu cum funcţionezi ca să pot scoate de la tine ceea ce te face fericit :). Şi ne iubim. Asta e cheia :). Numai tu o ai, indiferent cine este cu mine. Tu ești cel care intri în casă, iar ei cei care rămân mereu afară! - Ramona-Sandrina, 99%