Niciodată nu ai părut pământean. De când te-am
cunoscut. Ai ceva al tău. Învârţi cuvintele atât de frumos. Şi
gândurile. Ca într-o rană fără durere. Mereu dragoste. Pari din
vremurile în care iubirea aştepta îmbujorată sub ramurile unui copac
umbros şi ascuns şi citea poezii cu capul în braţele iubitei. Pari un
Don Juan fără domniţe doar al uneia şi totuşi. Eşti copil şi bărbat.
Periculoase calităţi dacă mai adaug şi inteligenţa sclipitoare şi
frumoasă, asemeni unei cărţi mereu bună de răsfoit şi ţinut pe buzele
sufletului. Da, niciodată nu mi-ai părut a fi de aici. Eşti prea frumos
să fii adevărat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu