Când m-am trezit, era atât de multă linişte.
În mine şi afară. În mine cunosc liniştea aceasta. O cunosc doar
printr-o simplă atingere. Nu e nevoie de cuvinte. Liniştea aceasta mai
este şi faptul că în srşit unele întrebări au căpătat răspuns,
iar inima şi-a domolit valurile. A adormit precum o mare după multă
agitaţie. Acum, din mijlocul ei răsare un soare mare şi frumos. Cald.
Din când în când, pescăruşi de emoţii mai fac picaje tulburându-mă în
cercuri, cercuri din care se nasc fluturi. Liniştea mea este
rotundă..tu, copii, iubire, fetele. Afară, liniştea este cu ninsoare.
Multă, deasă şi frumoasă. Vântul nu bate. Fulgii cad frumos şi
transformă totul în alb. Este ca şi cum o prinţesă şi-ar împrăştia trena
rochiei sale de mătase peste tot. Nu este timpul fulgilor. Nici a
frigului, dar mie tot îmi este linişte când afară ninge. Mereu am fost a
iernii. Aseară, mi-a fost frig. M-am băgat în pătic lângă Augusta şi
era atâta căldură acolo. Mirosea a bebele meu şi mi-am adâncit faţa în
părul ei frumos. Am luat-o în braţe şi am adormit lângă ea. Azi, m-am
trezit cu...tine. Şi, am zâmbit. Şi mi-am amintit de melodia aceasta.
Aşa că...vrea să o ascultăm împreună...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu