Deşi e atâta plinătate, de ce uneori simţi că
lipseşte ceva? De ce când întinzi mâna ca şi cea mai sinceră reverenţă a
sufletului în faţa cuiva....totuşi nu ţi-o reţine nimeni, iar oamenii
te abandonează atât, atât de simplu în lume ca şi când...nu ţi-ar fi
fost nimic, niciodată? De ce? Am crescut mare, dar parcă tot nu am toate
răspunsurile şi uneori mă simt atât, atât de copil mic...
Un comentariu:
Si nu tocmai in asta consta frumusetea vietii: ca, desi crestem, tot nu aflam toate raspunsurile si avem mereu de invatat? :)
Trimiteți un comentariu