Uneori, oamenii se întâlnesc. Aparent întâmplător.

Uneori, oamenii se întâlnesc. Aparent întâmplător. Aparent la timp. Aparent, toate sunt minunate. Uneori, oamenii se pierd. Aparent pentru totdeauna. Aparent din vina unuia. Aparent din vina altuia. Adevărul însă este că nu e vina nimănui şi nimic nu e aparent. Nimic întâmplător. Undeva, cândva, în Univers două bobiţe de praf de stele s-au întâlnit şi s-au iubit. S-au alergat peste tot cerul, prin toţi îngerii şi şi-au promis să nu se uite. Şi nu s-au uitat. Inimile lor îşi vorbeau în tăcere. Într-o zi, tăcerea s-a spart. Într-o zi, viaţa i-a recules pe fiecare. Pe unul de peste mări şi ţări. Pe celălalt dintre cioburi de suflet. Şi...noi ştim cât de greu este să fim departe unul de altul, dar ştim că doar prin credinţă, iubire şi luptă putem ajunge la ceea ce avem. Uneori oamenii se întâlnesc. Uneori, oamenii îşi rămân. Uneori oamenii chiar se iubesc. Uneori iubirea chiar e îndrăgostită. Uneori oamenii trăiesc viaţa şi viaţa îi iubeşte. Aparent întâmplător. Aparent la timp. În realitate însă, totul este o poveste scrisă undeva în timp, departe, departe, pe vremea când sufletele ştiau să se nască frumos unul altuia pentru a-şi rămâne eternităţi!