(Sursa foto: internet)
- Ca pe o nemărginire!
- Dar eu vreau să o mărginesc! Să o adun într-un loc! Ca pe un glob de cristal!
- Știi ce văd eu în el acum iubita mea?
- Nu, ce vezi iubitule?
- Pe tine!
- Unde mă vezi? Aș vrea și eu un astfel de glob!
Ochii lui sclipiră a ea. Mâna îi căzu încet peste creștetul ei. O trase lângă pieptul lui și își lăsă chipul să se piardă în părul ei lung și mătăsos. O înveli încet în brațele lui și șopti:
- Globul meu este inima mea! Iar în ea, oricum și oricum m-aș uita, te văd doar pe tine! Ești peste tot! În fiecare bătaie a ei îmi dansezi în sânge! Cu fiecare bătaie a ei mă faci mai viu! te iubesc, draga mea!
- Iubitule?
- Da, iubita mea!
- Inima mea nu va mai muri niciodată, iar sângele meu se va transforma în stele peste cerul iubirii noastre! Și am să mă rog mereu!
- Pentru ce iubita mea?
- Să mă nasc mereu în inima ta și tu în inima mea! Te iubesc!
Undeva, cerul a respirat câteva stele. Lumea stătea în loc. Între ei doi nu era loc de nimic decât de ei. O îmbrățișare a sufletelor, iar între ele...nemărginirea! - Paul&Ramona-Sandrina, Monolog în doi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu