"Si am mers mai departe, colindand norii, am mers mai departe, cu inima cat un purice, pentru ca nu stiam la ce sa ma mai astept dupa minunata fantana... Si cale de doua batai de inima n-am intalnit nimic... Insa cea de-a treia mi-a dezvaluit o lumina imensa, o stralucire nemaivazuta, dar nu orbitoare, poate pentru ca nu mai vedeam acum cu ochii fizici, limitati si slabiti de trecerea timpului, ci cu ochii sufletului aceia vesnic vii si nevatamati... Mi-am zis, ce-o fi asta... si m-am apropiat... Am reusit sa disting doua siluete de inger, iar in mijloc un pom de aur, parea un mar, dar nu era intocmai un mar, iar fructele sale pareau mere, dar nu erau intocmai mere... Atunci am auzit doua voci, ca doua suvoaie mari de ape intrebandu-ma:
- Ti-e foame? Vino si mananca din acest pom, acesta este pomul iubirii fara de moarte... Toti cei care vor gusta din rodul acestui pom, vor iubi vesnic, dar nu ca oamenii, vor iubi ca ingerii, vor iubi asa cum Domnul a randuit iubirea sa fie...
M-am apropiat, am rupt un fruct si l-am mancat pe nerasuflate, pentru ca imi era tare foame si era foarte dulce si bun...
Am simtit incet incet inima cum mi se aprinde, si am simtit cum din mine, incepe sa rasara parca un vulcan... O caldura imensa m-a invaluit si in ochi am inceput sa vad o stralucire enorma... pana cand, de entuziasm m-am prabusit la pamant...
Acum sunt treaz si totul mi se pare un vis... dar ce vis minunat...
Oare-as putea sa te iubesc mai mult?
Oare-as putea sa te admir mai mult?
Oare-as putea sa te doresc mai mult?
Acum stiu cu desavarsire raspunsul...
Da... Iar daca pana acum te iubeam,
cu o inima de clisa, afla iubire,
Mi-au daruit o inima de inger,
M-au invatat sa ma-ntrec cu vulcanii-n caldura,
Sa stralucesc ca un soare nemuritor...
Sa zbor mai sus decat un vultur calator,
Sa iubesc mai presus de-orice natura...
Inima mea te saruta in vis,
Voi reveni si vom zbura impreuna-n paradis... - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu