Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"Paul:

O sa raman... si-am sa iubesc, si-am sa te respir inca putin, si-am sa te degust zi de zi, si-o sa impletim clipe de miere, o sa dansam dansul inimii. Va fi frumos, va fi de neuitat, va fi sublim, dar ce folos? Ce folos cand zi de zi... ne vom stinge, precum doua stele care-si vor da-ntr-un final ultimele scantei de lumina... Nu intelegi ca vreau sa culeg nemurire? Nu stii ca exista un univers paralel unde perfectiunea domneste, unde nimeni nu greseste, unde totul straluceste? Nu intelegi... ca te iubesc atat de mult incat vreau sa prelungesc la infinit felia mea de existenta? Nu intelegi ca lucrurile de valoare se obtin doar cu mari sacrificii? Asa ca da... sufletul meu... am sa risc moartea pentru a deveni nemuritor... Ce folos e albul meu daca risca a deveni spalacit, scorojit, incaruntit, vreau sa-l clatesc, sa-l revigorez, sa-l transform permanent intr-un alb imaculat... O sa-mi picur lava in sange, o sa-mi strecor ambrozie in inima si-am sa iubesc cum zeii o fac... Asa ca rabda iubita mea, fii puternica pentru mine... Te sarut!!! - Monolog în doi, Paul Sorlopciu"