de la o vreme, diminetile sunt mai senine
viata mai asezata
nu mai valureste in mine ducandu-ma intr-un larg
unde nu ma gasesc
de la o vreme, inima mea bate cu inima ta
nici nu conteaza
daca intr-o zi se va opri si va muri in mine
de atata tine
de la o vreme, aerul meu nu se mai respira
esti tu, iar tu,
imi intri in suflet ca o raza de soare fara de sfarsit
diminetilor si noptilor
nu mai apui si nu te ascunzi dupa nori trecatori
incalzindu-ma de oriunde ai fi, de oriunde ti-as fi
intelegi?
poti sa dispari oricand. eu nu voi mai muri niciodata
si nici nu voi uita sa zambesc
inima mea s-a trezit si vrea sa traiasca a femeie,
eroic, imposibil, nestiut
pentru a te darui timpului si eternitatii...ei
elixir de nemurire
ce ma duce mereu, mereu catre nordul din mine,
tie!
Monolog in doi, P&R
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu