Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"- Am să plec! Am să plec departe!
- Cât de departe, iubito?
- Acolo unde există sfârşit! Acolo unde iubitele pot muri!
- Nu există un astfel de loc, iubita mea!
- Pentru orice există!
- Nu şi pentru tine! Iubirile se nasc şi mor în sufletul celui care le simte!
- Atunci, am să mor în sufletul tău!
- Sufletul meu nu te va ucide niciodată!
- Iubite, pot să merg la capătul pământului şi să te aştept? Poate acolo aşteptările îngheaţă!
- Dar vor fi tot aşteptări!
- Nu vor mai durea aşa! Eu am să fiu piatra, iar ele apele...
- Dar de ce mă aştepţi iubito?
- Pentru că mi-e dor de tine mereu...Aş vrea să ştiu cum sunt braţele tale în jurul meu! Nu ştiu unde să te mai caut! Răscolesc în mine cu fiecare şoaptă de-a ta şi mă agaţ de vise!
- Agaţă-te iubito! În ele suntem liberi! Dar nu uita! Eu sunt acolo iubito! Dincolo de ele! Nouă viaţa nu ne poate pune zăbrele...
- Eu mă simt în mine ca într-o închisoare! Zăbrelită peste tot cu dor şi lacrimi! Eşti departe! Departe..
- Deshide ochii iubito! Eu sunt acele zăbrele şi te iubesc! Eşti doar o colivie cu aripile deschise spre mine!
- Dar mi-e atât de dor că doare...Doare sângele şi inima!
- Eu sunt carnea ta şi sângele tău! Eu sunt inima ta! Apasă-ţi inima iubito şi ai să vezi cum te iubesc!
- Atunci, oriunde voi pleca, voi fi cu tine şi nici să mor nu am să pot! Am să-mi iubesc inima iubite mai mult decât pe mine!
- Atunci, sunt nemuritor! - Monolog în doi"