Nu ţi-am spus, nu e aşa?

Nu ţi-am spus, nu e aşa? Nu ţi-am spus cum culegi tu din mine emoţiile într-atât înât eu nici nu-ţi pot rosti. Uneori mă comport în preajma ta ca un copil. Mi-e teamă şi să respir...Nu ţi-am spus cum dai tu rost zilelor care trec mai frumos de acum. Şi serilor care adorm mai puţin îmbufnate. Nu ţi-am spus pentru că tu eşti îmblânzitorul inimii mele şi o ştii ce rosteşte când mie mi-e teamă s-o fac. Dar am să-ţi spun totuşi că te iubesc pentru că-mi iubeşti cuvintele şi ochii, copilăria şi entuziasmul şi nu te plângi niciodată când te alerg peste tot cerul sufletului meu din prea mult de tine!