"Sfadis-au ursitoarele la al meu crestet,
Pana s-au inteles ce sa-mi urseasca,
Va fi un rege, va fi un destept,
Va fi un miliardar, va fi un poet,
Va fi un haiduc, va fi un cantaret,
Va fi un simbol, va fi un profet,
Va fi un lider, va fi un filosof,
Va fi un intelept, Va fi un scriitor...
Nu va fi nimic din toate astea una a spus,
El va fi unui suflet jumatate, e de-ajuns...
Ce folos trage omul din cele de mai sus,
De nu va fi gustat din fructul cel ascuns...
Din fructul zeilor, din elixirul ingerilor,
Din mandria universului, din esenta sorilor,
Din sangele lui Dumnezeu, visul profetilor,
Samanta tuturor minunilor, cununa sfintilor...
Va fi iubit, va fi visat, va fi privit,
Va fi sorbit, vrajit, momit, indragostit,
Va invata sa pretuiasca, darul prea sfant,
Far' de care n-ar exista fiinta omeneasca,
Va tocmi stelele cu inima sa,
Va imblanzi uragane, va dansa cu norii,
Ramona-i va fi lumina ochilor,
Penelul ii va fi sabie,
Si va ucide plictiseala, monotonia,
Grosolania, minciuna, prostia,
Desfranarea, gelozia, melancolia,
Invidia, lacomia si indiferenta...
Toate acestea va fi si va face,
Va fi un om... cu vino-ncoace,
Iar rostul sau pe-acest pamant,
Sa iubeasca, e tot ce va avea mai sfant... - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"
""Gărgăriţă-riţă,
zboară-n poieniţă,
zboară ca şi gândul,
ocolind pământul,
ca un paraleu
Pân' la iubitul meu"
şi pieptul meu s-a deschis larg
inima s-a făcut mică, mică
de teamă iubite!
teamă că nu am să te găsesc
oricâte lumi aş străbate,
că am să te pierd
chiar şi de mână
când ne vom ţine,
dar a zburat nebuna
a zburat un acrobat nebun de iubire
prin toată lumea şi s-a oprit
doar la tine
aghiasmă şi anaforă sfântă vieţii mele
atât de banală fără tine...
cum ştii tu dragostea mea
din depărtările tale
să-mi iei sufletul pe palme şi să-l
îngrijeşti tuturor zilelor mele
pe care le sfinţeşti
îmbrăcându-mă în cuvinte,
în visare,
în zâmbet şi atât de multă bunătate
mi le aşezi frumos
pe viaţă,
pe inimă,
în gânduri
mă săruţi cu tot dorul tău de om şi bărbat
şi mă trimiţi în lume
să se bucure şi alţii de mine,
dar ştii tu?
ştii tu că ei se bucură prin mine de darurile tale???
căci toată-ţi sunt îngemănată
şi de-ar fi să se termine lumea
şi viaţa
eu de tine nu am să mă pot dezlipi
şi-am să mă rog iubite, cum am să mă mai rog
lui Dumnezeu:
"Doamne! Doamne să nu mă mai laşi să mă nasc fără el!
Ucide-mi lumile toate şi aruncă-le în toate zările firii
şi nefirii, dar fără el...nu mă mai trimite în lume
că îmi voi goală precum bătaia unui clopot
în ţipătul pământului către Tine Tată!"
ştii tu, Paul...iubitul meu...iubite!?!
cum aştept seara?
seara când mă dezbraci de toate
gândurile-rândurile
şi-mi torni pe frunte,
pe buze,
în priviri
dragostea,
iar eu te gust de trei ori câte trei
cum mă învăţa bunica să iau anafora
şi îmi fac cruce cu iubirea-mi toată
pentru toate zilele în care nu îmi eşti
şi pentru cea în care îmi vei fi
la o aruncătură de mâna mea
altar,
ţie!
ştii cât de viaţă-mi eşti în toate
şi cum te iubesc, soare peste tot cerul sufletului meu???
ŞTII?!?
(acum zboară gărgăriţa mea şi sărută-i ochii de dor şi drag,
fruntea de apăsări şi amărăciuni,
buzele de aşteptare,
inima plină de întrebări şi nerostite
şi vindecă-l de toate să nu mai ştie de tristeţe,
iar de altfel nu poţi...aruncă-te în el şi mori
căci...fericirea lui mi-e grijă-n toate!!!) - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu