Am obosit să mă încarc din ani în ani în valize şi să mă pun la uitare în colţuri de lume şi suflet!

(Sursa foto: internet)

De câteva zile, m-am adunat cumva de peste tot ca pe nişte bucăţi de puzzle şi am încercat să mă pun la loc. A fost ca o dorinţă puternică, puternică, de a mă vindeca pe mine, de mine, cu mine... A fost ca şi cum aş fi sărit în adâncul sufletului meu ca într-o fântână adâncă plină de sentimente contradictorii, de zile şi nopţi amestecate, un carusel în mijlocul căruia nu mă mai percepeam şi în toată acea nebunie, prin doar o simplă atingere neaşteptată am aflat despre mine că încă mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viaţa asta şi de la mine!!!

Vreau să fiu singură eu cu mine şi Augusta undeva, o vreme pentru a putea fi întreagă din nou. Cred că am decis să mă rup de tot ce ştiu, de tot ce cunosc, de tot ce îmi este familiar să pot să îmi întind limitele la maxim, să mă înfrâng şi să mă cuceresc! Eu sunt cetatea care trebuie să cadă şi eu sunt cetatea care trebuie să o asediez!

Nu mai vreau bolovani în suflet în viaţa mea, nu mai vreau compromisuri, nu vreau să mă dăruiesc pe bucăţi nimănui. Nici măcar mie. Deocamdată sunt ruptă. Sunt ruptă de mine cu mine.

Îmi doresc ca dragostea mea să fie marea mea dragoste până la final, dar ca să fie, am nevoie de mine în această ecuaţie în care el este constanta, iar eu aripa şchioapă care poate să îi frângă zborul!

Vreau să încep viaţa mea de la zero. Vreau să fac asta singură. Nu vreau să mă mai bazez pe nimeni. Vreau să pot EU! Vreau să ştiu că în viaţa mea singura constantă pe care mă pot baza în orice situaţie sunt eu, ca să pot dărui şi eu la rândul meu constante reale celor care mă iubesc!!!

Vreau să ştiu că pot sta dreaptă şi pot privi viaţa mea, oamenii care mă iubesc şi pe copila mea drept în ochi şi pot zâmbi fără să îi plec o clipă! Vreau să nu îmi fie vreodată de acum încolo ruşine cu realizările mele, cu mine şi viaţa mea, iar când îi voi zâmbi copilei mele vreau ca ea, înainte de toţi să ştie...să ştie că mami e toată acolo şi că ea nu va putea să cadă niciodată! Vom creşte împreună, vom face greşeli împreună, pentru că sunt umane, dar le vom repara...una cu alta, una alteia.

Apoi, când eu voi fi acasă în mine, va fi loc şi pentru ca iubirea să înceapă cu adevărat! Nu că nu a început. Nu că nu este. Ci pentru că trebuie să fie una pentru totdeauna, deoarece eu am obosit să mă încarc din ani în ani în valize şi să mă pun la uitare în colţuri de lume şi suflet!