Ştiţi ce nu înţeleg eu? Firea umană.

 (Sursa foto: internet)

Ştiţi ce nu înţeleg eu? Firea umană. Pentru mine este un continuu semn de întrebare. De ce oamenii au la un moment dat pe cineva alături, dar simt că acel om nu îi întregesc, nu le oferă ce îşi doresc, nu îi fac fericiţi pe deplin, dar nu îi lasă nici să zboare când aceştia îşi găsesc fericirea. Îi ţin încleştaţi în trecut. Încearcă să se agaţe de orice, numai să nu permită acelui om să îşi deschidă aripile complet.

Ştiţi despre ce vorbesc, nu? Despre prietenia sau iubirea egoistă sau impusă! Nici cu mine, nici cu altul! Sau cu altul, dar eu mereu aici...să nu uiţi că am existat în viaţa ta şi să fii pe deplin fericit!

Nu voi înţelege niciodată de ce nu apreciem omul în clipele în care el este al nostru şi ne oferă clipe frumoase, vorbe sincere şi sufletul său...aşa cum simte el atunci! De ce apreciem ceva sau pe cineva doar după ce acesta nu mai este alături de noi şi ne petrecem viaţa visând că va renunţa la ce îl face de drept fericit şi se va întoarce la noi?! Visăm după cai verzi pe pereţi şi ne găsim de multe ori scuza lamentabilă că defapt nu ne dorim nimic şi tot ce facem este din prietenie! Asta nu e nici prietenie, nici iubire! Este egoism şi braconaj sentimental. profităm de nişte sentimente vechi ca să nu permitem la nimic nou să înflorească frumos şi corect!

Pe zi ce trece îmi dau seama că oamenii nu vor şi nu le place să se bucure sincer de nimic...Mereu au un gând ascuns...mereu... Nu învăţăm deloc să fim buni unii cu alţii şi mai ales cu aceia care ne-au iubit sau ne iubesc! Învăţăm doar să rupem aripi şi apoi să oferim umăr de sprijin pentru zborul frânt... Oare până unde pot merge oamenii care nu ştiu să iubească sincer şi să creadă în propria lor şansă? Oare până unde merge egoismul? Mi-e şi teamă să îmi răspund...