"Am ajuns la o fantana draga mea... o fantana de cristal, langa fantana era un inger cu aripi de aur si un sceptru de smarald. Plin de uimire, l-am privit cu teama, iar el mi-a zambit si mi-a spus: Nu-ti fie teama Paul, stiu de ce esti aici, stiu pentru ce ai plecat si ceea ce cauti... Nu-ti fie teama sa bei din fantana... Acesta va fi primul pas pentru tine... Aceasta este fantana vesnicului adevar... De vei bea din ea nu vei mai fi in stare sa minti, iar toata inima ta va izvora adevar, tot ce vei simti de-acum incolo nu va fi decat pur suflet, iar dragostea ta va fi curata precum un filon de cristal... Asa ca, mi-am luat inima in dinti si am scos o galeata... si am baut o cana din apa aceea minunata... Apoi am lesinat cateva minute... Cand m-am trezit, ti-am scris:
Adevarat, adevarat iti scriu draga mea,
Pe altarul sufletului tau o sa-mi astern inima,
Si-n tamplele tale am sa colind zi de zi,
Iti voi circula prin vene, si-ti voi canta...
Esti inima mea, esti tot ce am mai pur si curat,
Nu te teme ca-n vis sunt departe,
Voi reveni, de o suta de ori mai puternic,
Mai curat si mai bland, mai sincer si frumos...
Iti voi invata inima sa bata, sa spere,
Sa traiasca, sa curga adevar si mister,
Precum un fluviu de emotii senine...
Iti voi lega destinul de al meu...
Intr-o fundita de aur...
Te iubesc! - Paul Sorlopciu, Monolog în doi..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu