Aseaza-te langa mine frumoaso,
Citeste-mi povesti de iubire,
Uita durerea, ingrijorarea las-o,
Lasa-ti dragostea sa respire...
Vreau sa-mi asez capul in bratele tale,
Sa ma alinti, sa ma mangai sa-mi soptesti,
Cuvinte sfinte ce numai tu le cunosti,
Ascunse bine sub mandrele tale petale...
Vreau sa ne unim intr-un prelung sarut,
Precum doua izvoare de munte,
Stiu ca suntem doua statuete de lut,
Dar comorile noastre sunt multe...
Vreau sa zburam pe cerul dragostei noastre,
Ca doi porumbei albi, imaculati,
Sa atingem su sufletul toate zarile-albastre,
Sorii sa ni-i facem veri, iar ingerii frati...
Sa curga iubirea, sa rasara sarutari,
Sa-nfloreasca fericirea, linistea,
Sa ne soptim in frumoase culori,
Cuvinte nemuritoare... in doi... - Monolog in doi, Paul Sorlopciu
Si cum sa nu iti scriu? Cum sa nu scriu cu suflet pe suflet dragostea mea cand tu-mi asezi atat de frumos lumea in mijlocul inimii si o lasi sa bata, sa danseze, sa traiasca, sa rada, sa spere, sa zboare atat de firesc? Sunt multe intre lumile noastre iubite... Multe...Uneori, simt ca unul e soarele, iar altul luna...ca toate sunt luntre si punte intre noi, dar eu oriunde sunt, te port cu mine si stii si stiu...stiu ca intre noi defapt nu este nimic...decat o mare iubire. O iubire mai libera decat pasarile cerului, pe care nimic nu ar putea-o lega vreodata. Nimic nu ar putea-o inchide. Ne suntem colivii cu usile deschise si zburam mereu unul spre altul. Imi spui ca eu te-am salvat. Eu doar te-am iubit nefiresc de cand ma stiu. Am intins catre tine punti de ganduri senine si drag. Am ridicat poduri si L-am iubit pe Dumnezeu pentru ca te-a plamadit si te-a daruit lumii acesteia. Te-am chemat de atatea ori in gandul meu si te-am stiut ca esti undeva...inima mea mereu scruta toate zarile ei...simtindu-te. In sufletul meu eu m-am nascut cu tine...singura cheie care te potrivesti tuturor usilor mele. Iti sunt carte deschisa, dar nu am nici o teama ca ma vei rupe corbilor. Stiu, stiu ca vei scrie mereu in mine cu tine, cu noi si ma vei iubi...cum numai tu poti si stii sa o faci...tulburandu-mi si linistindu-mi toate apele vietii! Imi esti mare si mal, cer si pamant, ploaie si soare...aer si suflet! Nu stiu cum a fost viata mea fara tine, dar nu vreau sa stiu cum ar putea fi daca tu ai disparea!!! Daca eu sunt salvarea ta...iar tu a mea...inseamna ca ingerii au stiut de ce ne-a invatat sa zburam doar impreuna. Aripile noastre nu se potrivesc pe alti umeri de suflet si nici in alte zboruri si ne-a binecuvantat...unul cu altul. De va fi vreodata sa raman schioapa de aripa ta nu vreau sa mai zbor. Vreau doar sa umblu apasat prin mine si sa privesc mereu spre raiul pe care mi l-ai daruit! In mine, TU...esti oaza mea de tot in care eu voi intra mereu sa-mi iau gura mea de viata, de liniste, de mine!
Ma asez langa tine iubite
sa pot sa-ti sarut fruntea,
sa-ti citesc, sa te-alint
mana ta draga in mana-mi
s-o culc
Si am sa-ti spun despre toate
ce-n suflet am strans,
iubirea-mi cuminte apoi
pe sufletul tau am s-o asez
cu-n suras
Cand inima ta tremurat iti va bate,
iar inima mea fara aer va sta
si intre noi cuvintele toate
sa se rosteasca nu vor putea
te voi iubi
Te voi iubi cum niciodata nu am iubit
si trupul tau cu trupul meu am sa-l alint
sarutul nostru va fi un zbor
tu-mi esti aripi si tu-mi esti apa
in care mor
si reinviu mult mai frumos si mai firesc
iubita sa-ti fiu, femeie sa-ti fiu,
iar tu in toate-mi
un dar ceresc! - Monolog in doi, Ramona-Sandrina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu