(Sursa foto: internet)
" Iti trimit un sarut frumoasa mea, dintre stele... Mi-a venit in minte o poezie minunata, scrisa de Lucian Blaga:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
La fel si eu floarea mea, te admir, te iubesc, te traiesc, te sorb din priviri, te visez, dar nu vreau sa te descifrez, vreau sa te pastrez asa cum esti, misterioasa, frumoasa, minunata, dulce, aromata, perfecta si nevinovata... Pentru ca tu esti corola de minuni a lumii pentru mine, esti vraja mea si te iubesc...
Cat de pustii si lungi erau zilele fara tine,
Cat de intunecate si sterpe erau diminetile,
Aveam o boala in suflet, dar nu trecea cu pastile,
Tu esti ce-mi lipsea, soarele zilelor mele senine...
De cate ori imi ascultam inima, sarea o bataie,
Ma vedeam mereu scindat in oglinda,
Zambetul durerea nu putea sa-mi ascunda,
Chiar si-n zilele senine, percepeam numai ploaie,
De unde era sa stiu ca Dumnezeu imi sadise in suflet,
Dorul de tine, imi scindase inima in doua,
Imi legase fericirea de tine, orice vis, orice zambet,
Nu stiam ca-mi esti suflet, minune si roua...
Insa acum traiesc, fericirea e-n floare,
Sunt implinit si cant ca o privighetoare...
Te iubesc, te sarut din vis minune ce-mi esti,
De cand te cunosc, ma simt ca un personaj din povesti - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
La fel si eu floarea mea, te admir, te iubesc, te traiesc, te sorb din priviri, te visez, dar nu vreau sa te descifrez, vreau sa te pastrez asa cum esti, misterioasa, frumoasa, minunata, dulce, aromata, perfecta si nevinovata... Pentru ca tu esti corola de minuni a lumii pentru mine, esti vraja mea si te iubesc...
Cat de pustii si lungi erau zilele fara tine,
Cat de intunecate si sterpe erau diminetile,
Aveam o boala in suflet, dar nu trecea cu pastile,
Tu esti ce-mi lipsea, soarele zilelor mele senine...
De cate ori imi ascultam inima, sarea o bataie,
Ma vedeam mereu scindat in oglinda,
Zambetul durerea nu putea sa-mi ascunda,
Chiar si-n zilele senine, percepeam numai ploaie,
De unde era sa stiu ca Dumnezeu imi sadise in suflet,
Dorul de tine, imi scindase inima in doua,
Imi legase fericirea de tine, orice vis, orice zambet,
Nu stiam ca-mi esti suflet, minune si roua...
Insa acum traiesc, fericirea e-n floare,
Sunt implinit si cant ca o privighetoare...
Te iubesc, te sarut din vis minune ce-mi esti,
De cand te cunosc, ma simt ca un personaj din povesti - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"
(Sursa foto: internet)
"Pentru o clipă, seara mea a tremurat. Stelele licăreau ciudat, ca printr-o ceaţă. Le priveam de pe cealaltă parte a lacrimilor, iar cerul nu mă mai putea alina. Nu mai găseam cuvintele dincolo de şoaptele lui. Nu mai auzeam şoaptele. Şi mi-am amintit iubitul meu! Mi-am amintit abisul în care m-am trezit când m-am născut. Un abis adânc şi greu în care uneori legam pietre de moară de mine şi mă aruncam vieţii ca pe un câine, dar nici viaţa nici corbii nu mă vroiau. În mine licărea mereu ceva! Ca un talisman. Ca un sărut de-al lui Dumnezeu peste inima mea bolnavă. Binecuvântarea cu tine! Ai fost mereu talismanul meu la drum greu în viaţă şi m-ai apărat, m-ai protejat la căldura sufletului tău şi m-ai iubit. Mi-ai oblojit aşteptările şi mi-ai dat sens zborurilor. Când cădeam şi genunchii sufletului îmi erau juliţi şi sângerau a răni deschise, mâna ta mereu îi spăla, îi vindeca şi îi săruta. le arăta din nou drumul...către lumina aceea de unde se întrezărea silueta unui bărbat ca nici un altul. În tot hăul acelesi disperării, mereu am ştiut că eşti undeva. Undeva şi mă strigi! Undeva şi mă rosteşti! Undeva şi mă aştepţi! Undeva şi mă aştepţi până în cele mai nesperate gânduri ale tale..., dar nici n-aş fi visat a fi tu! În viaţa noastră ne-am trecut de câteva ori prin preajmă. E drept că inimile au tremurat şi atunci, dar am crezut că e doar un vânt răzleţ ce trece. Acum ştiu că nu va trece niciodată iubitul meu. Nimic din viaţa mea nu va trece decât cu tine!
Aripile mele nu s-ar fi desprins niciodată de corp
nu aş fi ştiut ce să fac cu ele
nici la ce-mi folosesc
inima mea nu ar fi învăţat să bată în toate limbile ei
nici nu ştiam că vorbeşte
sau că poate să simtă aşa
ciudat însă, cum de la o vreme, aripile s-au deschis,
viaţa a început să cânte,
iar inima mea îi vorbeşte direct inimii tale
pe înţelesul nostru,
iar asta, asta pentru că TU mă iubeşti...,
iar eu, te voi iubi înmiit şi voi avea grijă de zâmbetul tău, de sufletul tău şi de toate florile ce le-ai sădit frumos şi cuminte în viaţa mea. Voia avea grijă să nu ucid fluturii ci să-i transform în coconi de unde să se nască clipe fără de sfârşit pentru noi! Te iubesc...cu toată viaţa mea! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"
Aripile mele nu s-ar fi desprins niciodată de corp
nu aş fi ştiut ce să fac cu ele
nici la ce-mi folosesc
inima mea nu ar fi învăţat să bată în toate limbile ei
nici nu ştiam că vorbeşte
sau că poate să simtă aşa
ciudat însă, cum de la o vreme, aripile s-au deschis,
viaţa a început să cânte,
iar inima mea îi vorbeşte direct inimii tale
pe înţelesul nostru,
iar asta, asta pentru că TU mă iubeşti...,
iar eu, te voi iubi înmiit şi voi avea grijă de zâmbetul tău, de sufletul tău şi de toate florile ce le-ai sădit frumos şi cuminte în viaţa mea. Voia avea grijă să nu ucid fluturii ci să-i transform în coconi de unde să se nască clipe fără de sfârşit pentru noi! Te iubesc...cu toată viaţa mea! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"
Un comentariu:
Este clar ca nu este opera aceea literara cu care ne-au obisnuit marii scriitori clasici, romantici si contemporani. Are totusi ceva din Shakespere, ceva care capteaza. Nu este ceva elevat, dar are ceva deosebit care atrage atentia si te face sa te opresti asupra ei: puritatea simtirii si usurinta, nonsalanta exprimarii iubirii prin iubire. Cu siguranta acesta este un atu important in ceea ce scrieti voi si sunt convins ca vom auzi despre voi doi si pe viitor. Nu va fi o carte care sa treaca cu vederea pentru ca are un impact covarsitor asupra mentalului si sufletului in acelasi timp. Felicitari! Imi place sinceritatea sentimentelor voastre in care poti plonja fara sa te temi ca te vor rani.
Trimiteți un comentariu