Sursa foto: internet
Plec. Plec şi tu ştii. Ştii de când am venit că voi pleca. Ştii că mă vei lăsa. Şi nu mă vrei rămasă. Am să dau cu mine de toate gândurile şi valurile, de toate tristeţile până nu o să le mai ştiu gustul. Învăţasem să sper. Degeaba. Îngerii, în mine mor din faşă. Omul nimănui. Femeia şi mai nimănui. Dar, mi-e bine. Măcar nu mai plec singură. Voi avea în mine o iubire. O mare iubire. Cu ea voi trece munţii. Cu ea voi trece viaţa.Uneori, probabil am să mai tresar în sufletul tău. Uneori probabil, inima ta va mai bate cu mine. Din ce în ce mai rar. Din ce în ce mai încet. Până când,îmi va uita ritmul. Atunci defapt mor iubiţii. Când în inimile lor, unul nu mai bate! Aş vrea doar...să fii fericit chiar dacă asta înseamnă ca eu să nu mai mă întorc!
Un comentariu:
Imi place cum ai scris, dar sper sa fie doar un text frumos si nu o declaratie catre cineva.
Trimiteți un comentariu